În lumea digitală în care trăim în prezent multe lucruri s-au transformat astfel încât să asigure
confortul vieții noastre. Începând cu diverse produse și servicii și finisând cu satisfacerea nevoilor
personale, vrem să obținem multe și cât mai rapid, de dorit cu puține investiții, dar cu efect. Așa este
și cu business-ul pe internet, care începe ușor, dar este greu de administrat. De aceea, majoritatea
afacerilor online dispar la scurt timp de la lansare. S-ar părea că crearea și gestionarea unui site nu
necesită prea mult efort și totuși puține site-uri rezistă în timp și asigură profit. Pentru a avea succes
în mediul aflat la un click distanță, fiecare antreprenor trebuie să parcurgă câteva etape importante,
astfel încât produsele sau serviciile sale să ajungă la cât mai mulți oameni. Iar asta presupune – un
site bun!
Cum deosebim un site bun de unul mai puțin bun? O afacere profitabilă de una neprofitabilă? După
conținut și vizibilitatea pe internet! Există numeroase tehnici și strategii care generează profit
afacerilor online, iar noi vă prezentăm 5 dintre acestea.
1. Investește în calitate
Este posibil să reușești să deschizi un magazin online, de exemplu, cu doar câteva sute de euro și să
acoperi cheltuielile elementare legate de taxele legale, domeniu, Web Hosting, platforma e-
Commerce, furnizori și multe altele. Dar, investiția în business nu se oprește aici. Odată cu lansarea,
și chiar înainte de aceasta, trebuie să te gândești la promovarea afacerii prin intermediul strategiilor
de marketing digital. Important - tratează magazinul online ca pe unul fizic, care are nevoie de:
locație (domeniu și hosting), design (decorarea spațiului și aranjarea produselor pe rafturi),
promovare. E ușor să vinzi pe internet, dar pentru a obține profit trebuie să investești în calitatea
site-ului tău!
2. Crește audiența
O strategie de promovare online bună asigură o audiență mare. Indiferent de ceea ce vinzi sau
prestezi ai nevoie să cunoști potențialii clienți: vârsta predominantă, ce așteptări au de la produsele
sau serviciile similare comercializate pe piață, cât de frecvent cumpără și ce cumpără. Aceste
informații despre clienți te ajută să înțelegi cui te adresezi și să gestionezi bugetul de reclame în mod
eficient.
3. Oferă conținut relevant
Orice informație prezentată pe site, fie text sau imagine, trebuie să fie de calitate! Fii original și ai
grijă ca clienții tăi să primească constant conținutul de care au nevoie, astfel le vei spori interesul și îi
vei convinge să îți urmărească activitatea. Totodată, informația pe care o prezinți trebuie să fie
transmisă pe cât mai multe canale de comunicare cum ar fi: site-ul propriu, Google, Facebook,
Instagram și altele. Astfel, interacționezi cu clienții și sporești probabilitatea ca potențialii clienți să te
contacteze.
4. Fă față concurenței
Înainte să lansezi o afacere online, o etapă importantă în acest sens ține de identificarea produsului și
a nișei potrivite. Nu încerca să vinzi sau să prestezi aceeași gamă de produse și servicii ca și
concurența cunoscută deja pe piață. Dacă ai lansat un start-up și ești nou în industria e-Comerce află
că toată lumea nu este un public potrivit, iar dacă încerci să vinzi de toate pentru toți s-ar putea să nu
vinzi nimic. Diferite produse necesită Marketing diferit, de aceea cărțile și produsele cosmetice, de
exemplu, se vor vinde greu pe aceeași nișă.
5. Ai răbdare!
Afacerile online nu cresc ca ciupercile după ploaie. Toate business-urile au nevoie de timp ca să
crească, mai ales cele virtuale. În timp se capătă încrederea publicului țintă, experiența și profitul. Tot
în timp se obțin și rezultatele generate de diferite strategii, cum ar fi SEO sau marketing digital.
Atunci când îți aduci afacerea pe online ai de parcurs niște etape importante, cei care te asigură că în
trei zile vei ajunge pe prima poziție în Google dacă lucrezi cu ei, cu siguranță sunt departe de
realitate. Important: nu aștepta profit imediat! Ai răbdare, muncește, și administrează-ți corect
afacerea, iar în timp vei avea de câștigat.
Sursa foto: programarea-succesului.ro